MINITURA DE IULIE LA VARFUL OMU, PRIN PLOI SI SOARE

de Andrei Vocurek

Ne-am hotarat sa pornim intr-o scurta tura montana prin Muntii Bucegi, de revedere. Am ales un punct accesibil si frumos, Varful Omu la 2505 (+2) metri altitudine, care poate fi atins cu usurinta intr-o excursie de una - doua zile. Am plecat din Bucuresti cu gandul de a savura momentele de apus si rasarit de acolo, de sus. Ai o alta dimensiune, o alta viziune.

Este sambata, 15 iulie 2006. Cunoastem prognoza, cunoastem traseul. Ne-am strans toti 4, dimineata la 5:45, la Gara de Nord, in asteptarea Personalului 3001 spre Valea Prahovei. Adormiti, obositi, dar avem pofta de munte, ca de obicei.

Incepe! Ne luam biletele de tren si ne ducem pe peronul 3 unde ne asteapta trenul. Urcam, gasim locuri cu putina cautare si pornim la drum. Am fost la limita. Taca-taca, taca-taca, trecem de Ploiesti, taca-taca, taca-taca ajunge la Busteni. Coboram si mergem cat putem de repede la teleferic. Stiti cum sunt cozile interminabile de acolo? La a treia incarcatura ne indreptam spre Babele. Vremea e apasatoare. Nu ploua inca, dar nici soarele nu pare sa ne salute. De la Babele plecam pe drumul de iarna spre cabana Omu.

E ceata deasa. Se aduna norii de furtuna, din ce in ce mai grei. Si incepe ploaia. Prima sarja. Ne uda zdravan si se potoleste. Noi ne bucuram ca am scapat doar cu atat. Continuam... Dar nu dureaza mai mult de jumatate de ora si incepe iar. Mai tare. Ploua zdravan, ploua cu galeata, cu niste picaturi mari, dese si reci. Pana cand am ajuns la cabana ne-a udat pana la piele, apa ne-a intrat in rucsaci. Bineinteles, adio fotografii pe drum ca oricum vizibilitatea era de maximum 5 metri.

Intram in cabana ca vai de noi, inghetati si obositi. Apa peste tot. Frigul normal din sala de mese pare acum caldura tropicala, de ne mananca palmele si fetele. Luam ceaiuri fierbinti cu rom, vin fiert si aspirine. Si ne luam si locurile de la priciuri in primire. Asa suntem noi! Sa le avem pe toate! (informativ: locul/noapte este 20 RON la priciuri, 25 RON in camarute, 2.5 RON ceaiul etc.)

Suntem printre primii care ajungem, dar deja la soba a inceput competitia si distractia: cine prinde spatii de pus lucruri la uscat? Noroc cu fetele noastre care au avut grija de bunul mers al trupei si au uscat lucrurile unul cate unul. Nu descriu "miroasele" de bocanci uzi, de abur de ciorapi, de tricouri transpirate si asa mai departe. Dar, decat ploaia de afara si temperatura de iarna, mai bine asa. In jurul sobei furnicarul de "inghetati" continua pana tarziu in noapte. Ploaia s-a oprit dupa cateva ore, dar norii sunt tot in jurul si deasupra noastra. Din cand in cand se vede cate o pata de soare undeva departe. Asa, de fond si forma. Si am zis un "nu" hotarat apusului de la Varful Omu...

Este duminica, 16 iulie 2006. Trezire matinala, am prins un rasarit timid. Dar decat nori de ploaie iar, mai bine asa. S-a schimbat total cromatica zonei. Omu se trezeste la viata si noi trebuie sa plecam la drum.

Dupa inviorarea prin jocuri de culori alaturi de Soare, revenim in camera umeda sa strangem lucrurile in rucsaci. Mergem sa mancam ceva, sa bem cate un ceai si sa ne punem pe coborare. Alegerea? Valea Cerbului.

Soarele se mentine pe cer, mai zabovim putin in compania lui in fata cabanei. Este mult prea frumos sa plecam atat de rapid.

Culmea! Tocmai in momentul in care facem pasul spre poteca, un nor ne acopera. Dar atat! Surpriza cea mare a fost sa dam nas in nas cu caprele. Caprele negre nici nu se sinchiseau de noi, abia daca s-au miscat de pe poteca. Pacat de lumina si vizibilitate... Caprele au plecat apoi, cerul s-a curatat si noi ne continuam drumul.

Coboram Valea Cerbului pe o vreme superba. Cer albastru asortat cu cativa norisori albi, laptosi. Fata de ziua de ieri, duminica e o sarbatoare. Nicaieri nu se vad semnele ploii de aproape 5 ore. E soare, cald si e bine. Ne dezmortim oasele pe drum.

Valea Cerbului e plina de viata, de gaze, de flori. Pe alocuri, pe partea cu Brana Caprelor inca e zapada. Ce amintiri am cu Brana Caprelor... Coboram, coboram, dar deja devine plictisitor. Drumul parca nu se mai termina. Abia asteptam sa ajungem la drumul spre Gura Diham si sa stam la soare pe malul apei.

Dupa multe - multe, dar multe, raspunsuri "putin" la intrebarea "cat mai avem?" suntem jos. Ne facem loc printre corturi, masini si gratare. Scoatem totul la uscat. Si profitam de soare. Usor, norii se aduna iar si ne fac semn sa ne ducem spre gara. Prindem la fix Personalul 3006 spre Bucuresti Basarab. Nu e foarte mare aglomeratie. Si... am lasat norii in urma.

Gata! Ne-a plouat si ne-am simtit bine, am obosit si ne-am distrat.

din citate celebre:
Omul care nu mai are nimic de pierdut este cel mai greu de invins. - Goethe