ETERNA SIGHISOARA

de Andrei Vocurek

|| Preambul

Locul il caut si nu imi gasesc locul pana nu il gasesc. Inceput absurd.

Ceva m-a chemat spre Sighisoara in aceasta iarna, nu imi pot explica ce... Pur si simplu! Am hotarat sa plec pentru o zi singur din Bucuresti, poate a fost chemarea strabunilor, poate nebunia. Este si prima calatorie cu trenul de cand am terminat carnetele de student si masterand... Cruda lume, scump e drumul de fier... Alt statut, o noua viata.

M-a lovit dorinta aceasta dintr-o data si mi-am propus ca ceea ce ma hotarasc sa fac sa duc intotdeauna la sfarsit. Am oarece emotii pentru ca ma duc cu un scop. Vreau sa experimentez fotografic si sa explorez prin obiectiv.

As vrea sa gasesc ceva diferit. Iarna nu am fost in Cetatea Medievala. Vreau singurate, strazile inguste ale cetatii sper sa fie pustii. Prin acest episod incerc din nou sa ma rupt de lumea agitata din Bucuresti si sa ma eliberez de mine. Sunt rare momentele cand plec la drum cu un plan nedefinit. De data aceasta am ales din timp data de plecare si indiferent de conditii voi pleca.

E noapte, in Bucuresti a inceput sa ninga, iar Nightwish (pacat de rupere) ma incurajeaza in hotararea mea (prietenii ma inteleg). Mai am de asteptat cinci zile...

                                                                                                                                           (22 decembrie 2005)
NK:
Am luat biletele de tren dus-intors... Scump, iar dincolo nu cred ca era mai ieftin. Ce buna era reducerea pentru studenti... He-he!


|| Povestea unei zile de iarna in Sighisoara

Suna ceasul de 4:30... Dupa o inviorare rapida, aranjarea echipamentului in rucsac, imi iau cd-ul cu mp3-uri ce le ascult in general pe tren si plec... Ura si la gara! Prind primul metrou, ajung pe peron. Aglomeratie si frig.



Trenul este tras la linia 9, incepe agitatia, fiecare isi cauta vagonul. Ne asezam si plecam. E bine! Muzica imi urla in urechi. Filmul de la geam se deruleaza in viteza. Pana spre Brasov, peisajul de afara e mohorat, dar dupa ce soarele urca mai bine pe cer, imaginile sunt foarte interesante. Albul ce se vede imi ridica moralul.



Ajung in Sighisoara. Gara este in renovare, mai bine spus in re-constructie. Timp nu am la dispozitie si pornesc spre Cetate in viteza. Am venit cu un gandul de a revedea orasul vechi si de a fotografia. Soarele de dimineata, pacla de nori si zapada de pe acoperisurile caselor creaza o atmosfera aparte. De burg adormit...



Pasesc in goana pe strazile inguste si pietruite, umede si pe alocuri acoperite cu zapada calcata in picioare. Abia la vreo ora dupa ce am luat aproape toate stradelele la pas, Cetatea incepe sa aiba putina viata. E cam pustiu! Multi copii cersetori iti explica si iti pot deveni ghizi pentru o suma oarecare si comercianti pe langa Turnul cu Ceas.



Imi place orasul acesta, partea veche, iti dai seama! Dupa ce m-am jucat cu culorile zidurilor vechi, cu unghiurile, incepe o ploaie rece si deasa, alungandu-ma intr-o cafenea, calda si dulce, Casa Cositorarilor. Muzica de jazz-blues, cafea, prajituri, piure de castane, ceai negru cu rom si o servire placuta.

Timpul trece totusi repede intr-un loc pe care il consider ca ingheata orele. Ploaia a stat si ma indrept spre gara. E iar frig si umezeala, parca sta sa ploua. In mica gara improvizata a Sighisoarei, improvizata din containere cu termopane, e nebunie, lume vine, lume pleaca, voci, urlete si intuneric. Astept sa vina si sa ma intorc, din pacate, iar, in Bucuresti.

Pe curand!

din citate celebre:
Pana la urma depindem de creaturile pe care noi le-am zamislit. - Goethe