BATRANA... VALEA PRAHOVEI

de Andrei Vocurek

La ce te-ai gandit cand ai citit titlul acestui text? De atatea ori am venit pe Valea Prahovei si am mers in lung si-n lat, incat o consider o batrana blajina si calma, o gazda excelenta.


Ziua 0 - 22 septembrie 2005

Uuuuu! Uuuuu! Taca-taca... taca-taca! Uuuu! Uuuuu! Acceleratul 1622 opreste in Sinaia la linia 1. E tarziu, trecut de 18:00 si nu e intuneric, dar e racoare bine. Venim dintr-un Sibiu lasat sa se scalde in soare dupa aproape o saptamana de ploaie. Coboram si ne fofilam in graba printre "Cazare, baieti?", "Nu vreti o camera cu televizor?", "Aaah... cazare? Cazare?... Nu doamnelor si domnilor nu dorim cazare, ne descurcam, multumim de oferte...

Prima seara trecuta, nu petrecuta, prin Sinaia, imi da impresia de lume multa, desi vremea e urata. E lume care se plimba pe strada mare... Ne luam urgent camera in primire, lasam sacii si ne ducem vijelie la masa... Suntem rupti de foame si de sete... Urmeaza somn de voie pana la...




Ziua 1 - 23 septembrie 2005

...pana la 7:00... Avem tren spre Brasov la 9 fara ceva... Micul-dejun bogat in cafea ne dezmeticeste si ne inghionteste spre gara. E frig... toamna e cu noi... Nu ploua, dar cerul este foarte innorat si norii se misca cu viteza spre sud. La meteo au spus ca vremea rea se muta spre sud, lasand centrul si zonele montane mai usor.

E in gara e curent si foarte frig, personalul are intarziere, iar ca sa ne incalzim facem patrula pe peron. Intr-un final este anuntat trenul, cu juma' de ora mai tarziu. Vagoanele sunt incalzite, ma mir... Ajungem in Brasov si grabim pasul spre Centru. Incepe sa picure usor. Incepe sa picure. Picura. Picura putin mai tare. Picura tare. A inceput o ploaie sanatoasa si taioasa. Brasovul se afla, ca si Sibiul, sub santier de modernizare si pavare. Se lucreaza de zor la pavele si piatra cubica. Aglomeratia e cauzata de locul stramt prin care se perinda turisti, localnici. Ploua! Umbrele si noroi.

In Piata Sfatului este amplasata scena Festivalului Cerbul de Aur, scaunele albe si ude isi asteapta spectatorii pe seara. Nu avem ce sa facem pe asa vreme, astfel incat urcam pe Tampa. Brasovul are o culoare deosebita chiar si acum, pe ploaie, ce sa mai spun de o vreme frumoasa! Marea caramizie construita de tiglele cladirilor din Brasov se asterne la poalele Tampei. De sus se vad lucrari de restaurare a zidurilor vechi de aparare si fortificatie a orasului.

Coboram uzi leoarca in oras si mergem sa mancam. Toate localurile sunt deschise, dar pacat ca nu putem sta la o terasa sub asediul picaturilor. Mancarea este la fel de buna, precum stiam, dar si servirea.

Vremea asta nesuferita ne grabeste spre gara sa prindem trenul spre Sinaia, nu merita sa stam in ploaie. Biletele le luam la limita cu 3 minute inainte de plecarea trenului. Toti in tren sunt uzi si tristi.

Cand ajungem in Sinaia realizam ca si aici a plouat toata ziua. Apoi, in camera, vedem la televizor prapadul din toata tara, inundatiile din Dobrogea si din sudul Romaniei. Cine stie ce va urma? Urmarim cu uimire stirile si ne pregatim de seara. Noapte buna si fara ploaie! Sper...


Ziua 2 - 24 septembrie 2005

Ce noapte ploioasa, ce dimineata... frumoasa?!? Unde? Buna dimineata! Daca pot spune asa... Ploua cu galeata! In continuare...

Azi ramanem in Sinaia, nu avem unde sa ne ducem pe vremea asta. Luam rapid micul-dejun si plecam spre Castelul Peles. In fiecare zi imi incerc norocul: am nevoie de niste seturi de fotografii, pe subiect liber... Dar, pe o astfel de vreme, cum sa-mi fac planul? Pelesul este asaltat de grupuri de straini, grupuri atacate de vanzatorii de "milieuri".

Gasim doua scaune uscate sub o umbrela, vis-a-vis de castel. Ne asezam si ne ascundem de dusul rece al ploii. Toarna cu galeata! Stam de vorba si privim oamenii ce trec prin fata noastra. Nemti, italieni, spanioli, asiatici, chiar si romani, vin sa viziteze Castelul Peles, Pelisorul si parcul.

Nu pot sa refuz, la un moment dat, cerinta unui cuplu de a le face o poza, dar dupa prima poza facuta, mai au o rugaminte... sa ii fotografiez si cand se saruta... Apoi, la nici zece minute, alt cuplu, aceeasi rugaminte... Le fac si lor hatarul si plecam. Ploua din ce in ce mai puternic. Se pare ca vanzarile de umbrele si pelerine au crescut semnificativ zilele acestea.

Cu toate ca la meteo spuneau ca vremea se indreapta de azi, realitatea este diferita complet de stirile de la televizor. Astia mint poporul cu televizorul! Spun ca in toata tara vremea isi revine si apele se retrag, dar cat de adevarat este oare? Daca singurul motiv este sa nu provoace panica?

Mai spun la televizor despre vinovatii pentru inundatiile din tara... cei care au luat lacuri in folosinta pe timp limitat, au blocat barajele si le-au transformat in crescatorii de peste... Ceausescu si ai lui nu au fost chiar prosti cand au realizat toate lacurile si barajele, tocmai pentru a preveni asemenea situatii neplacutem, dupa inundatiile din anii '70. Dupa revolutie s-au gasit destui descurcareti care au pus mana pe tot felul de locuri, spatii, lacuri si fac ce vor, de parca e tara nimanui. Daca ii gasesc vinovati, sa ii vad dupa gratii pe viata pentru ca un astfel de deznodamant este echivalent cu un genocid. Desi, in Romania, mai greu sunt gasiti vinovatii si si mai greu sunt condamnati...

Noi, suntem mai departe stropiti de ploaie si trecem prin camera sa ne mai schimbam hainele ude. Mancam de pranz, ne odihnim putin ca doar vremea ploioasa trage la somn, si pe seara, dupa lasarea intunericului, iesim la plimbare. Iesim la plimbare, tot pe ploaie! Turisti ioc, numai smecherasii de Sinaia sunt pe strazi si vreo patru curve, dupa posibilitati.

Parcul de la Hotelul Caraiman este pustiu. Frumos renovat, dar ud si pustiu. Rar mai trec oameni dinspre Casino sau Hotel Palace spre Hotel Caraiman. Desi e intuneric, sub luminile becurilor si oglindirea lor in asfaltul ud, parcul arata admirabil.

In drum spre casa mai facem niste cumparaturi, apoi mergem la culcare. O ultima tigara inchide ziua, dar fara nici un plan pentru maine. Poate cerul se va curata de nori sau poate nu! Somn usor si uscat!


Ziua 3 - 25 septembrie 2005

O zi de relaxare, duminica e libera, dormim pana tarziu. Mai ales ca afara e vreme de ploaie, nu ploua, dar sta sa...

Cum spun e zi de pensionare, coboram sa luam masa de dimineata, ca apoi sa mergem prin Sinaia. Dar, depinde de evolutia si miscarea maselor de nori...

Incepem sa mergem spre Furnica, vrem sa urcam spre Cota 1400. La Furnica sunt cateva autocare parcate, semn ca sunt destui turisti in zona, iar pe drumul auto spre Cota 1400 urca destule masini. La raspantie, ne hotaram sa ne ducem direct spre Poiana Regala, sau Poiana Stanii, sau Stana Regala. E perfect, nu urca nimeni, nici o miscare, spatiu de manevra ca sa fac fotografii de pe trepied, nestingherit.

Drumul pietruit incepe sa dea semne de oboseala si distrugere, posibil si din pricina indicatoarelor ce il fac accesibil tuturor... stii la ce ma refer. Balustradele de lemn sunt si nu prea, luate de apa sau furate, copacii batrani si mancati cad pe scari etc.

Sus la Stancile Franz Joseph e liniste... Nu e nici urma de turisti. Vremea se limpezeste putin, iar panorama e splendida, chiar si doar cu un strop de tara. Socul cel mare il simtim la cabane, totul este imprejmuit cu garduri si zona este marcata ca Rezervatie Naturala... Ciudat, dar... fara comentarii neverificate...

Ne intoarcem apoi spre Castelul Peles, mai stam putin sa-l admiram. Dupa ce umezeala si foamea ne inving, plecam spre casa si spre masa. Lasam in camera ce avem de lasat si fuga la masa. Aici, un chelner distrat: ne aduce un cos de paine, se scuza ca a gresit, ia cosul si il duce la alta masa, dupa care ne aduce bauturile, agita nectarul si il toarna peste ginul meu, realizeaza ca a scos un cocktail ciudat, se scuza si rade, noi radem si aduce in final totul cum trebuie. Pesemne este indragostit sau beat, nu conteaza prea mult.

Mancarea calda si buna, bautura ma fac sa ma simt bine si sa uit de vremea urata, iar fondul sonor, de carciuma, interpretat 'laiv' de un maserias chiar ma face sa zambesc... Preluarea dupa Cargo, piesa "Daca ploaia s-ar opri...", e de zile mari...

Suficient pentru azi, maine avem in plan Predealul si vreme cu soare. Trag nadejdea ca si a doua dorinta sa se indeplineasca. Vise uscate!


Ziua 4 - 26 septembrie 2005

Eeee! Asa da! Cerul are si pete senine, daca mi se permite sa spun asa... Deci, da, buna dimineata, dragilor! Renunt la cafeaua de dimineata si trec pe un ness rapid, ca apoi, in fuga, sa ajungem la gara. Incotro?

Ne hotaram in goana pasilor spre gara sa mergem spre... Predeal. Evident, biletele le luam in ultimul moment, dar trenul are intarziere din cauza unei deraieri intre Ploiesti Vest si Sinaia. Cica! Intarzierea de vreo 15 minute ne avantajeaza, din pacate... In scurt timp suntem in Predeal si suntem intampinati de o gara cu iz militar... Doua garnituri de tren cu utilaje militare, de razboi, sunt garate pe liniile moarte. Acum, primul gand a fost ca sunt utililaje de Geniu folosite in zonele afectate de inundatii...

Cum suntem in perioada de relaxare, plimbare si fotografiere, nu stam pe ganduri si pornim direct spre Cabana Trei Brazi si Cabana Poiana Secuilor. Incepand de la Hotelul Orizont, vilele contruite sunt din ce in ce mai multe. Numai proprietati private, naiba stie cum se primesc autorizatiile de constructie, dar este mare pacat de zona aceasta superba sa fie aglomerata de vile si vilisoare ale unor militieni sau oameni de afaceri de rit balcanic, adica tepari si ciorditori.

Ne strecuram stingheriti printre aceste palate si masinile cu numere de Bucuresti, cele mai multe, ca sa ajungem la Trei Brazi. Aici e liniste, se pare ca ziua de ieri a golit zona. Ne propunem sa revenim ca sa mancam de pranz si ne punem pe drumul de zece minute pana la Poiana Secuilor. Gasim aceeasi liniste si pace, cainii dorm la soarele palid, fetele matura prin batatura. Salutam si ne asezam pe bancile de lemn din fata cabanei. Soarele incalzeste domol si mai stam, iar muzica rock ce se aude de la un casetofon amarat ne opreste si mai mult. Muzica in surdina, peisajul pe retina... Ce poet sunt! Ieftin...

Mai apare un grup si noua ni se face foame. Nu, nu-i intrebam ce au in saci, ci pornim spre Trei Brazi ca sa mancam acolo. Suntem primii clienti pe ziua de luni... Mancarea e buna, bautura rece, dar atentie la nota de plata ca e mai grasa decat trebuie... Trecem cu vederea ca poate a fost o scapare, dar si tu sa ai atentia la indemana.

Drumul spre tren il facem in viteza mare, cat putem de repede, mai repede... Da! Acolo trebuie sa ajungem... Da! Mai e putin... Daaa! Am ajuns... si l-am prins in ultimul moment...

Revenim in Sinaia, facem cateva cumparaturi pentru o masa la pat, usoara si ne odihnim pentru ziua de maine... care sper sa fie mai frumoasa decat cea de azi!

Asadar, somn usor si noaptea sa iti fie un sfetnic bun!


Ziua 5 - 27 septembrie 2005

He-he! O noua dimineata, buna dimineata! Deja e prea mult, iar e vreme frumoasa?! Nu se poate asa ceva, cer aproape senin? Ce inseamna asta, fara ploaie... Ma simt stingher si fara rost...

Imi beau cafeaua, fumez tigara si imi trece nedumerirea. Azi plecam spre Brasov, spre Poiana Brasov. Luam Personalul de dimineata din Sinaia. Trenul are intarziere, perfect pentru ca suntem la limita. Gara Sinaia este plina de transportoare blindate de infanterie, o garnitura intreaga.

Vine si trenul, liber si calduros, si ajungem in Brasov. Aici, urmam strazile spre o patiserie buna sa luam micul-dejun si, pe urma, in pas grabit, ne indreptam spre statia autobuzului 20 spre Poiana Brasov. Biletele cam scumpe, dar drumul e lung, si spre admiratia noastra au schimbat vechile autobuze cu unele noi si performante, moderne.

Dupa seria de serpentine, Poiana Brasov ni se asterne la picioare. Muncitori, schele, caramizi, lemne sunt primele impresii, se lucreaza din greu peste tot, vile noi si... Pornim spre telecabina. Platim, bagam cartelele in fanta si urcam. Pe parcursul urcusului apare prima uimire... Cabana de la Cristianul Mare nu mai este! Crede-ma ca nu stiam ca a ars si a fost demolata, terenul este plat. Cica acum vreo doua luni... Pacat! Reprezenta un simbol pentru munte.

Urcam pe Postavarul, admiram panorama. Fotografii, cautari, gasiri de obiecte turistice de sus in jos. Lumea turistica o poti numara pe degete... Cativa... Stam, fumam, nu aruncam mucurile pe jos. In depresiunea Brasovului este inca ceata si claritatea este slaba, dar norii sunt de efect.

Incepem coborarea in momentul in care un nor negru urias incearca sa acapareze cerul. Trecem pe langa terenul aplatizat unde a fost odata cabana Cristianul Mare, se lucreaza din greu aici, dar cred ca la altceva, ceva gen o telegondola sau pe aproape. Muncitorii construiesc din greu, betonierele urca. Coboram pe varianta Drumului Rosu, pe langa Cabana Postavarul si trecand pe langa Prapastia Lupului. Grabim pasul sa prindem autobuzul si trenul spre Sinaia.
Ajungem in Brasov si soarele cald si bland ne retine in Piata Sfatului, Aglomeratie si munca la strangerea scenei de la Cerbul de Aur. E un soare ideal pentru fotografii, placut si moale, ajuta expunerea. Stam si ne bucuram de fericirea celor din jurul nostru. Copii, tineri sau batrani.

Gata, la gara cu noi. Avem de asteptat Personalul vreo ora. Se lasa si frigul si trenul nu mai vine. Intr-un tarziu apare, ne urcam si abia asteptam sa mergem sa mancam.

Noaptea se lasa, vinul dulce isi spune cuvantul si eu te salut si iti urez... Sanatate si noroc! Noapte usoara si vise bune...


Ziua 6 - 28 septembrie 2005

Ultima zi insorita... Stam in pat si soarele ne arde prin geam... O dimineata buna si frumoasa!

Plecam, din pacate, spre Bucuresti si iti dai seama de intensitatea entuziasmului ce ma cuprinde si ma misca. Nu vreau sa plec! Vremea e foarte frumoasa si soarele placut. Acelasi ritual de dimineata, cafeaua dubla si...

Petrecem ultimele ore in parcul Castelului Peles, la terasa... Urmaresc oamenii, oameni pe care i-am tot intalnit zilele astea prin Brasov si Poiana Brasov, dar pe cei mai multi i-am vazut in Piata Sfatului in Brasov... Fac fotografii si se bucura de vremea frumoasa si priveliste. Apar si grupurile organizate de turisti americani, asiatici, nemti, olandezi, francezi, insotite de ghizi cu stegulete colorate. Dintre toti, asiaticii au un sistem ingenios de comunicare, ghidul avand un aparat de emisie, iar fiecare turist are un aparat de receptie cu casca. Simplu si frumos!

Cat timp stam la soare e bine si cald, dar dupa ce acesta se ascunde in spatele zidului se lasa racoare. Cerul albastru este strabatut de nori albi si pufosi. O zi de vis, dar noi chiar azi trebuie sa ne intoarcem spre Bucuresti?!

In drum spre gara facem o escala in parcul de la Hotel Caraiman. Ca peste tot, aici se lucreaza la refacerea aleilor, monumentelor. Gara Sinaia este pustie, asteptam trenul si plecam spre Bucuresti...

Pazea, venim!

din proverbe japoneze:
Cand mergi, mergi, cand stai, stai, dar niciodata nu ezita!