JURNAL DIN BUCEGI

de Andrei Vocurek

Nici o vara fara munte... glumesc. Dar, dupa atata leneveala la mare, nu strica o drumetie. Abordam acelasi stil de trecere, via Bucuresti, pentru o noapte. Se anunta ploi si furtuni in zonele montane, motiv pentru care nu riscam sa mergem cu cortul. Dar, sa incep povestea...


Ziua 1 - 18 august 2005

Trezirea de dimineata, nu cu noaptea in cap pentru ca suntem franti de oboseala. Timpul ne permite sa dormim mai mult... Luam metroul, ajungem in Gara de Nord, luam repede 4 bilete la Personalul 3003 si ne ducem la peron. Asteptam, asteptam, lumea se strange la linie, mai sunt 2 minute si trenul trebuie sa plece, dar nu este inca tras. Gata, trenul este garat, incet, ne urcam din mers, ne ocupam cele patru locuri, ne asezam bagajele si plecam in minutul urmator.

Multa lume, navetisti, vanzatori ambulanti, mai mult sau mai putin surdo-muti... "Frate, hai sa-ti dau un 33! Sau asta, ca stie si polifonice!" Taca-taca, taca-taca... Trecem de Ploiesti, de Floresti, de Comarnic, de Breaza, de Sinaia... Ajungem la Busteni. Trebuie sa ajungem la Padina, deci vom urca pana la Babele cu telecabina, apoi mers pana la Pestera. Cand ajungem la Hotel Silva, il vedem pe nenea cu ARO-ul de "excursii salbatice"... Il luam!

Mergem pe traseul cunoscut, adica prin Sinaia - Dichiu - Bolboci - Padina - Pestera. In masina suntem noi patru si inca patru tineri. Destul de glumeti si simpatici.

Soferul face pe parcurs mici popasuri, prezinta locurile. Cum pe mine ma framanta grota de langa lacul Bolboci, il intreb. Imi raspunde evaziv ca "Nimeni nu stie ce e acolo... Cert este ca e o grota artificiala, facuta de mana omului..."

Vremea e neasteptat de buna, pe alocuri cer senin, ca sa vorbesc "a la meteo". Ajungem la Padina...

Spatiul pentru campare este pustiu, sunt 2 corturi d'alea mari, dar atat... Cabana Padina e goala, suntem singurii turisti, toata lumea s-a speriat de prognoza meteo.


Ne luam locurile la paturi suprapuse pentru doua nopti. Fata de anul trecut, iar se observa imbunatatiri.

Casutele de lemn, dimpotriva, din cauza degradarii, urmeaza sa fie distruse si refacute. Si-au facut datoria. Cel putin ciudate sunt inscriptiile din zona Padina - Pestera. "Feriti-va de vipere!" si "Atentie la ursi!". Ursii, inteleg, e zona lor. Dar vipere in Bucegi? Sau indicatorul respectiv tine departe necunoscatorii? Dupa ce terminam cu aranjarea camerei si mancam, plecam spre cheile Tatarului, spre lacul Bolboci.

Adevarate sau nu, notificarile despre care vorbesc ne pun probleme interioare in momentul in care vrem sa intram in grota... Daca ne intalnim cu ursul, daca ne ciupesc viperele... Deja se simte aerul de munte, mai bine zis, efectul aerului de munte. Ne odihneste si ne da forte proaspete. Initiez o sedinta foto cu lacul, el este de acord, declansez.

Apoi, mergem la cabana, sa stam in sala de mese, sa mancam, sa bem, sa jucam carti. E liniste in cabana. Doar noi si muncitorii din zona, atat.



Ziua 2 - 19 august 2005

Traseul propus pentru aceasta zi este: cabana Padina - cabana Bolboci - cabana Zanoaga - cabana Scropoasa. Si retur... Calculat pe maxim cam 9 ore...

Ne trezim de dimineata, mancam si plecam. Pe drum apare tentatia afinelor, dar si a zmeurei. Dulceata fructelor de padure ne retine putin de la lungul drum de azi. Afinele se strang, se strang, kilometrajul nostru creste mai greu.Ajungem dupa multa vreme pierduta pe drum la Cheile Tatarului si la grota despre care vorbeam mai devreme.

Vrem sa intram in adancul muntelui, ca pe vremuri, dar curajul este diminuat si o lasam asa. Ce fricosi suntem! Ne continuam drumul pe langa lacul Bolboci. Bine ca stim ca, desi pe harta e distanta mica, in realitate e de mers, nene! Facem traseul mai interesant folosind scurtatura prin valea de langa lacul Bolboci. Dar, pe cat de interesant, este si palpitant. Unii dintre noi au aflat ca prin ape de munte, reci, pe pietre ascutite, trecand in viteza, te poti rani.

Cabana Bolboci nu pare sa fie renovata sau modernizata. Bine ca are un cort in zona ingradita ca aveam impresia ca nu se mai poate sta cu cortul. In zona sunt mai multi vanzatori de fructe de padure decat turisti.

Nu stam, continuam drumul spre Cabana Zanoaga. Aici se vad schimbari: renovarea cabanei, a anexei petru muncitori, reconstructia anexei arse acum cativa ani. Caminele pentru muncitorii care au ridicat barajul de la Bolboci tot niste ruine sunt.

Trecem prin amintirile noastre si pasim mai departe. Spre Cheile Zanoagei, ajungem spre Cabana Scropoasa. Pe drum incepe ploaia, destul de putenic, dar ne descurcam cat de cat cu obiectele din dotare. Cum drumul este mai mult prin "jungla", nu ajungem prea uzi la Scropoasa. Aici trebuie sa facem un popas, sa mancam ceva si poate sta si ploaia.

Cabana Scropoasa, nimic nou. Absolut nimic, degradare continua. E pustiu. La cabana suntem noi, un cuplu trecut de prima tinerete si 4 tineri, plus cabaniera. Aceasta, ne pregateste MBS-urile (nK: mamaliguta cu branza si smantana, desi sunt convins ca nu e o noutate) si cartofii prajiti. Ploaia mai slabeste in intensitate, iar ceasul ne arata ca e timpul sa plecam. Platim mancarea, poate cam scumpa, ne luam ramas bun si p'aici ne e drumul.

Drumul de intoarcere la la Zanoaga ne uda destul de mult. Incercam sa grabim pasul si sa ajungem pe lumina la Padina. Incepand de la Bolboci, fiind in timp, incepem iar sa facem mici opriri pentru a culege afine si zmeura.

Dar, ne prinde o ploaie zdravana, noroc cu niste pungi de plastic ca putem proteja ce avem la noi: telefoane, aparate de fotografiat etc. Sincer, dupa vreo jumatate de ora de ploaie sanatoasa, eram uzi pana la piele, doar ce tineam in pungi, in rucsac si la cabana mai aveam uscat.
Si ploaia s-a oprit si s-a facut vreme frumoasa. Ajungem la cabana. Ne schimbam si coboram la sala de mese. Hehe! Lume noua! A venit o tabara... ceva mai mici decat noi. Mancam, vorbim traseul de maine, jucam iar carti. Seara, avem motiv din cauza taberei sa urmarim de la geam miscarile de la marginea padurii... Vine sau nu vine ursul?

Oboseala ne doboara si... noapte buna!



Ziua 3 - 20 august 2005

A plouat! Dar se va face frumos!

Buna dimineata! Avem in fata o noua zi contra-cronometru. Tinta finala: Bucuresti. Deci, ce variante avem pentru a ajunge la o gara de pe Valea Prahovei, preferabil pe jos, pana in ora 18:00? Pai, ar fi Padina - Vf. Omu - Gura Diham - Busteni, sau Padina - Babele - Jepi - Busteni, sau Padina - Bolboci - Dichiu - Sinaia, sau Padina - Babele - Piatra Arsa - Cota 2000 - Sinaia. Ce traseu alegem? Ne conditioneaza si timpul. Vremea este destul de frumoasa. Pe harta mai gasim o varianta: Padina - Valea Dorului - Miorita - Cota 2000 - Sinaia.

Traseul pare ok. Masa de dimineata, tigara si ness-ul! Returnam cheia de la camera si imi recuperez buletinul. La revedere, Padina! Am plecat...

Solul este destul de umed si aerul este rece. Dimineata devreme a plouat si se simte. Incepem sa urcam spre platou. Avem ceva de mers... Drumul prin padure parca nu se mai termina... Umezeala parca ne termina plamanii. Abia asteptam sa vedem verdele de pe platoul Bucegilor.

Mergem constant, iar ceasul ne spune ca mai avem foarte putin. Iesim in cele din urma la lumina, la verdeata, iese si soarele, dar cam sfios.

Continuam excursia, nu ne intalnim din fericire nici cu ciobani, nici cu turme de oi cu ciobanesti. E mult mai bine asa. Mai liniste. Ajungem la ramificatia drumului Cabana Valea Dorului - Cabana Zanoaga - Cabana Padina.

Incepem din nou urcusul. Atmosfera s-a mai incalzit. La cabana Valea Dorului e cam pustiu, nu e sezon. Doua pisici. Pe sub teleferic, dupa o mica pauza, mergem mai departe.

Ceata este din ce in ce mai deasa. Trecem pe langa Cabana Miorita, dar abia reusim sa zarim cabana si Cota 2000. E o ceata deasa! Orele sunt inaintate si trebuie sa mancam si noi de pranz si sa prindem trenul de Bucuresti. Decidem sa mancam la Cota 1400, la ospatarul agitat, amicii cunosc. Ne serveste alt ospatar, dar il vedem pe nebun in exercitiul functiunii. Baietii au in continuare un gratargiu bun, atat puiul la gratar, cat si mixed grill-ul, le-au nimerit. Sa ne fie de bine, dar trebuie sa plecam urgent. Cand iesim, suntem priviti ciudat de turisti, suntem la pantaloni scurti si tricouri, in timp ce ei sunt la trenning si pulovere.

Grabim pasul. Trenul nu ne asteapta. Oricum zona o cunoastem perfect si ne poate inceti ritmul doar o modificare foarte importanta. Cum ne grabim, nu reusim sa evitam placerea de a trece pe la Castelul Peles. Bine gandita constructia orasului Sinaia. Peles - Manastire - stanga Cimitirul Eroilor - Casino Sinaia - Gara... Direct!

Luam bilete in ultimul moment si ne urcam in tren. Imposibil de crezut, dar ne-am sincronizat exemplar. Trenul este aglomerat de data aceasta, a venit plin de la Predeal, dar nu este imposibil de calatorit. Dragii mei, cam asta este vacanta, la mare si la munte, in trei "jurnale". Ne intoarcem din nefericire intr-un Bucuresti zgomotos si murdar.

Astept impresiile voastre despre acest jurnal si, ca rugaminte, sa imi spuneti ce este acea grota? Vacante placute. Revenim.

din citate celebre:
Omul care nu mai are nimic de pierdut este cel mai greu de invins. - Goethe