JURNAL DIN DELTA DUNARII

de Andrei Vocurek

Ziua 1    6 august 2005

Si am plecat de dimineata, dupa o noapte furtunoasa. Spre Tulcea. Rasarit de soare, trenul liber. Am inceput un soi de Operatiunea Monstrul, dar fara pescari. Lasam in urma un Bucuresti acoperit de o cuvertura neagra de nori. Plecam spre un capat de tara, spre Delta Dunarii, pe bratul Sfantu Gheorghe.

Trenul, nu foarte aglomerat, ne-a dus repede ca sageata la Tulcea. Aici, direct in port la casa de bilete, la coada, am ajuns. Ca pe vremuri. Coada mare pentru cursa de Sulina. Pentru Sfantu Gheorghe, dupa ora 13:00. Este abia trecut de 11:00. Incep nervii celor care stateau la coada pentru bilete spre Sulina. Se terminasera locurile. Poate se suplimenteaza cu inca o cursa. Promisiuni. Asteptari.

Se face ora. Unu. Vine unu' la casa de bilete sa vanda. Ce chestie, chiar capitanul navei vinde bilete?!? De cursa rapida... Coada se tot lungeste, apar oameni cunoscuti din Vama, chiar si Mircea Toma, apar inca doua grupuri care mi se par cunoscute de undeva. Cred ca de pe munte. Muntele si marea se unesc in Delta. Frumos! Imi amintesc ca ii cunosc tot din Vama. Hmmm... se cauta un alt loc, un nou loc, o noua evadare. Ne salutam, ne vine randul, platim cam scump, luam victoriosi biletele.

Imbarcarea, mai devreme. Cautam. Gasim locuri. Bagajele raman pe unde am apucat sa le punem. Ochiul vigilent pe ele. Aglomeratie, vapor supraincarcat, ne simtim mici intr-o lume a uriasilor marlani. Trece repede un an, dar trei ore. Tutun, fotografii. In final, ajungem cu bine la Sfantu Gheorghe, urgent jonctiunea cu gazda noastra, desfacem rapid cateva lucruri din rucsaci (ok, rucsacuri...) si plecam.

Plecam sa facem baie in mare. Multe s-au schimbat si in Sfantu Gheorghe. Imi mai amintesc eu ceva din copilarie, dar multe lucruri sunt noi. Doar oamenii au ramas ospitalieri asa cum stiam. Fara exemple punctuale, pur si simplu, localnicii sunt de invidiat pentru felul lor de a se comporta.

Colbul drumului ne arata unde e marea, cei care se intorc de la plaja ne intaresc directia corecta de mers. Prin prezenta si numarul lor. Zarim valurile marii, pasim pe plaja. Uimire. Umbrelute de stuf pe plaja, un mini-teren de fotbal, un teren de volei... direct pe nisipul fin. Offf! Ce s-au mai schimbat lucrurile si aici.

Ne asternem cearceaful pe plaja. Lepadam carpele de pe noi si... apa e calda, prea calda... e foarte buna si mai placuta decat ma asteptam. E baia ideala dupa lungul drum de la Bucuresti. Nu zabovim prea mult pe plaja pentru ca se lasa seara si nu mai gasim pe intuneric casa gazdei noastre. Cateva cumparaturi si spre casa pornim.

Incepe furtuna... e ora 3:00 dimineata si tunetele trezesc mortii din somn. Ies la capturat bice din cer pe senzor. Dupa ce prind cateva si ma declar aproximativ multumit de rezultat, ma duc sa imi continui somnul.


Ziua 2    7 august 2005

Buna dimineata! Nu e prea buna, e 7:30 si este innorat. Ness-ul si tigara! Inviorarea si, apoi, mancarea, micul lung dejun. Incepe fatal ploaia. Stiam prognoza. Stam pe prispa casei, unii citesc, altii joaca ceva cu carti, unul scrie. Sa treaca vremea rea mai repede. Si am adormit, iar, pe la 10:00. Vreo 2 ore. Si am visat ca e soare, cel putin un cer cu nori albi si pufosi, pe fond albastru si o briza dulce. Visul a devenit realitate pe jumatate.

M-am trezit, am iesit afara la o tigara, ploaia se oprise de un timp si era soare. Spre mare cerul este albastru, delimitat cu rigla de formatia de nori. Gata, a venit vremea buna. Pentru cateva zile. Simt asta!

Plecam la plaja. Asteptand ca toata lumea sa fie gata de asaltul la nisip, sunt inspirat de gradina gazdei sa realizez fotografii cu diverse plante si insecte. Dupa ploaie, lumina este interesanta, stropi de apa pe petale si frunze. Vin toti. Toata lumea vrea la mare. Pe rand, cate unul, cate doi, se reformeaza grupul de atac al plajei. Strabatem rapid ulitele pline de baltoace, infruntam multimea care se intorcea de la plaja si se ducea la masa de pranz, ciudat. Bucurie pentru noi pentru ca plaja este destul de libera.

Lume putina, cativa cunoscuti, multi. Asternem. Baie. Apa calda, mai rece ca ieri. Vremea e minunata! Norii formati undeva deasupra orizontului arata ca... mi-e tare dor de munte. Norii... nu imi era dor de ei. Cerul se face negru cu pete portocalii. Si pete albastre. Iar va urma o ploaie zdravana.

Iesim tarziu sa ne plimbam prin sat. Mergem si la cateva minute de film in premiera la HBO, la Complexul Delfinul. Genericul de sfarsit l-am vazut tot.

E noapte. E zi! Ce repede trece timpul.


Ziua 3    8 august 2005

Istoria se repeta? Dimineata nori. Apoi iese soarele. Este o zi foarte buna sa ne verificam calitatile innascute de pescari. Gasim in gospodaria gazdei niste trestii bunicele, nu foarte lungi. Liniile gata facute le avem de la Bucuresti, din Obor. Cele mai simple. Plecam sa cautam locul ideal. Locul de unde pandeste prada. Demaram pseudo - Operatiunea Monstrul.

Locul cu pricina se lasa gasit destul de greu, dar dupa vreo ora de mers si incercari, pauze si fotografii, gasim. Incepem sa dam la peste. Cu paine! Trebuie sa muste. Recomand pescarilor sa nu comenteze tehnicile noastre de a pescui, nu suntem specialisti ca voi si nici nu vrem.

Orele diminetii trec. Cei din jurul nostru au scule, se vede, dar reusitele lor sunt nule. Suntem rabdatori, perseverenti, nu ne enervam, nu avem nimic de pierdut. Berea, cartile de joc, fotografii, soare si placere. Din cand in cand, ochii sunt atintiti asupra centimetrului patrat de apa unde este pluta. Parca este inghetata. Blocata. Nu este schitat nici un atac, nu misca.

Nu avem experienta la momeli si alte tehnici de pescuit. Si painea se termina. Pestii cei mici au mancat aproape o paine intreaga, incet - incet. Si era paine d'aia scumpa, de calitate. Feliata! Urmeaza partea cu lauda de sine... care miroase a peste. Ramanand fara paine, ma duc sa caut ceva, insecte, porumb, orice. Si am gasit o rama. Buuuun! Tai rama in doua, pun un capat in carlig, arunc si nimic. Rama, destul de dolofana, este mulata pe carlig, se unduieste neputincioasa. Din nou, arunc condamnata in apa. Si, pluta se scufunda. Marin Moraru trebuie sa ma ajute acum sa povestesc... Simt cum firul zvacneste. Trestia vibreaza, muschii se incordeaza. Trag si scot pe mal ceva... Victorios realizez ca este o stiuca. Aviz pescarilor increzuti... Este imensa! O stiuca atat de mare nu am vazut in viata mea. Sunt convins ca multi pescati cu experienta vor fi invidiosi pe succesul meu. O stiuca de 15... Monstrul are nu mai mult de 15 cm si 150 de grame si ma refer strict la stiuca, pentru a nu crea confuzii nedorite. Din pacate, fericitul moment al capturii nu are alte reveniri. Sunt bucuros ca am spalat rusinea.

Incepe un vant puternic, ne zboara palariile, una zboara direct pe luciul apei si vantul o duce la buza stufului, pe malul celalalt. Apar doi pescari si ii rog sa ma ajute. Pilda pentru cei din Bucuresti: nu i-a deranjat sa imi dea o mana de ajutor, fara conditii, fara comentarii. Incepe, iar, ploaia. Victorios, cu stiuca prinsa si cu palaria recuperata, ajung acasa. Dupa ce se opreste ploaia, tare mult as vrea sa fac o baie in mare. O baie mare in mare. Desi, sansele sunt mici. Ce vreme? Ba e soare, ba da ploaie. Urmeaza un apus frumos. Temperatura mai scade, e mai racoare si mai placut.

Stabilim impreuna cu barcagiul traseul pe canalele adiacente bratului Sfantu Gheorghe pentru ziua urmatoare. Tanarul este foarte amabil, receptiv la solicitarile noastre, noi nu comentam absolut nimic asupra pretului cerut, si ramane sa ne vedem a doua zi dimineata. Ne va conduce prin partea de rezervatie a Deltei Dunarii.

Dupa sedinta foto cu domnul Soare la Apus, mergem sa mancam ceva. Ceva cald si obisnuit. Mergem, din curiozitate, la Complexul Delfinul. E cam rece afara si bate vantul, ne luam mancare suficienta, bem suficient cam mult de la bar si ne uitam la un film al unui sarb in cadrul festivalului Anonimul. Filmul este destul de interesant si amuzant, daca se poate spune asa, este o tragi - comedie despre politia politica, filaje si viata personala, sub titlul de "Profesionistul". Sunt cam ametit si urmaresc cu greu actiunea de pe ecranul de panza. Filmul merita vazut, ca fapt divers, si revazut de mine in stare de treaz. Vantul e rece, ginul e cu gheata. Combinatia ideala pentru dardaiala. E tarziu, e intuneric, tantarii ataca in escadrile si e timpul sa mergem la culcare.


Ziua 4    9 august 2005

Bip-biiiip! Bip-bip-bip! Biiip! Taci! Stop! S-a facut deja 6:00. Soarele a rasarit. La 7:00 ne intalnim cu Dumi, barcagiul si ghidul nostru pentru cateva ore. Dumi, pesemne de la Dumitru, este un tanar tacut, linistit, la prima vedere fara prea multa experienta.

Micul dejun, ne clatim pe ochi, strangerea bagajului, pregatirea echipamentului, toate se deruleaza rapid. Suntem punctuali toti, si noi, si el. La 7:10 suntem pe malul Dunarii, la barca. Barca lui Dumi este o barca pescareasca cu vasle si cu un motor de coasa mecanica tip Carpatina, improvizatie si adaptare. Merge uns. Pornim!

Trecem Dunarea. Intram pe canalul ce trece pe langa locul unde a fost Farul Vechi. Pescarii si pescarii amatori au ajuns deja. Pe racoare. Stuful este peste tot in jurul nostru. Admiram, vorbim foarte putin, doar zgomotul motorului se aude pe canalele unde viata parca trece mai greu, mai incet. Dumi nu vorbeste decat daca il intreb noi cate ceva, dar ceea ce ne povesteste suna interesant. Altfel tace si este foarte atent la drumul de apa. Nu e trafic intens, dar nu se stie niciodata ce bustean sau alt nepravazut poate aparea. Privim in continuare toate minunatiile din jurul nostru. E o zi superba, nici un nor, vantul e slab. Dumi ne duce spre un loc unde sunt pelicani, egrete, pescarusi si alte pasari specifice. E un gen de insula intre Delta si Marea Neagra, nu o pot descrie decat ca un spatiu de trecere de la dulce la sarat pe uscat, in spate Delta, in fata Marea, sau invers. Incercarea de a ne duce acolo esueaza, nivelul apei este foarte scazut si risca sa se impotmoleasca in mal. Mergem spre alta ridicatura care da direct spre Mare, insula Sacalin. Eu si Dumi coboram, apa fiind mica, sa impingem barca. Sa-i fie mai usor. Noi plecam spre intinderea de uscat, Dumi ramane la barca, sa o asigure. Plecam sa ne plimbam. Salbaticie combinata cu deseuri aduse de valuri. Predomina, din fericire, salbaticia. Ce bine! Undeva in zare se vad multi pelicani si pescarusi. Multi pelicani! Fac fotografii in foc continuu, rafale de imagini. Pe mal gasim un pui de delvin, esuat, sfartecat de pasari. Posibil sa fi fost lovit de vreo ambarcatiune sau sa se fi inecat in plasele pescarilor.

Mergem mai departe. Pasarile sunt destul de linistite in prezenta noastra, semn ca s-au obisnuit cu multi turisti. Ne intoarcem si mergem spre pelicanii care asteptau sa fie fotografiati. Cand trecem prin dreptul barcii noastre, vedem ca se mai apropie doua grupuri, doua barci. Continuam sa mergem spre pelicani, fotografii pe foc automat, modul manual il ignor si trec pe program. Minunat!


Fiind deja aglomerat ne retragem spre barca. Suntem uimiti de ceea ce vedem. Apa a scazut atat de mult in mai putin de 30 de minute, are mai putin de 10 centimetri acolo unde era barca. Barca este pur si simplu infipta in mal, blocata prin greutatea proprie. Incercam sa o miscam. Hei-ruup! Nimic. Fix. Iar... Nimic. Cu ajutorul celorlalti doi barcagii si cu o bata cu barca treaba devine mult mai usoara. Inainteaza incet, dar inainteaza spre apa ceva mai mare. Apa e tot mica, calda si dulce. Malul e ciudat la pasit, te afunzi destul de adanc daca stai pe loc. Ajungem la apa mai adanca si porneste si motorul. Lasam in urma insula Sacalin. Deja este 11:30 si soarele arde totul in calea sa. Drumul de intoarcere este placut printre stuf. Ajungem la mal, Dumi isi asigura barca si ne luam ramas bun. A fost o experienta placuta, o retraire pentru mine a unei plimbari din copilarie cand am fost cu parintii.

Mergem sa mancam repede ceva, sa ne odihnim putin, iar apoi sa mergem la plaja de dupa-amiaza. Sunt putin obosit din cauza soarelui. Am adormit chiar ceva timp. Cand ne trezim soarele e tocmai bun de mers la plaja. Plecam spre mare. Soarele arde incet, sigur, cu rabdare. Apa e tot calda, dar vantul rece care sufla ma face sa dardai din toate incheieturile dupa baia in mare. Imi clantane dintii. Slipul jos, ca-i ud si rece. Pantalonii scurti si uscati trasi in graba pe mine preced o plimbare pe malul marii spre nord.

A fost multa lume pe plaja. Acum toti pleaca. Si noi impreuna cu ei pentru ca unii din grupul nostru vor avea o cina cu preparate din peste. Ceilalti, mancare din traista, rabdare si tutun. Fumez cam mult, nu-mi place pestele. Ei sunt incantati de cum gateste gazda, iar eu ma bucur de multumirea lor.

Seara se lasa incet si maine va incepe o noua zi de explorare a zonei: malul Marii spre varsarea Dunarii.


Ziua 5    10 august 2005

Dimineata frumoasa de august. Cerul este presarat de nori albi ca niste vele antice. Efectuam rapid toaleta de dimineata, luam micul dejun si plecam.

Lumea se indreapta deja spre plaja. Noi mergem spre varsarea Dunarii in Marea Neagra prin bratul Sfantu Gheorghe. Soarele a inceput sa arda. Vai de pielea noastra!

Incep sa mergem pe plaja, spre sud. Interesant loc. Interesant loc. Pescari, pescarusi, pelicani. Poate din cauza concentratiei reduse de sare din apa de mare, vacile beau apa "sarata". Din pacate, anul acesta nu am vazut o cireada intreaga sa inoate pe canale. Dupa fotografii la locul varsarii si a altor elemente deosebite ne ducem la locul nostru de stat la bai de soare.

Vantul bate usor, apa este destul de calda. Cum am spus, apa marii nu este deloc sarata, dar are gust si miros de peste. Din experienta! Nu iti recomand.

Spre seara, grupul se sparge, unii vor la pescuit, din invidie pentru succesul meu. Sunt sigur! Cei lenesi, continuam sa stam sub caldura blanda a soarelui. Delicata si blanda, dar pe linia nisipului, imaginea este tremurata, ondulata.

Cainii tuturor si nimanui de pe plaja incearca sa se ascunda de soare sub umbrelele de stuf. Dar... sunt plini de capuse. Am ucis cu sange rece pe putin zece capuse pe putin intr-o runda si inca zece in a doua runda. Incercau sa ne atace cearceaful si poate si pe noi. Capitulam si ne mutam mai aproape de apa!

Locul e mult mai bun. Soarele nu mai arde atat de puternic, iar briza racoreste. Am si adormit. Cand m-am trezit, era plin de lume in jurul nostru. Precum ciupercile dupa... pranz.

Pe la sase plecam spre casa. Vom manca, iar, specialitati din peste, doar eu voi avea mancare de cartofi cu garnitura de... cartofi.

Sunt curios ce au facut ei la pescuit. Vor veni victoriosi si imi vor dobora recordul?

Ajungem acasa. Gazda ne invita la masa, iar pescarii amatori nu au ajuns inca. Dupa o vreme, se disting siluetele lor in zare pe ulita, dar mersul linistit parca tradeaza insuccesul.

Asa este. Din nefericire... Ne asezam la masa, masa cu peste pentru unii, fara peste pentru mine. Cu toate insistentele lor, rezist eroic in fata invitatiilor de a gusta din bunatatile pregatite. Sa ne fie de bine!

Seara se lasa. Tantarii incep sa atace mai puternic decat in serile anterioare. Lotiunile anti-tantari abia fac fata asediului. Escadrilele cu pofta de sange vaneaza in numar imens fiecare centimetru de piele.

Ne pregatim de somn. Mai avem putin timp de petrecut in Delta Dunarii si trebuie sa profitam.


Ziua 6    11 august 2005

Ne-am trezit tarziu, aproape odihniti. E deja sapte si jumatate. Grupul nostru si-a subtiat randurile. O parte a grupului a plecat cu Pasagerul de sapte fix. Nu am avut puterea sa ne trezim sa-i conducem pe ceilalti la ponton. Noroc cu telefonia mobila pentru ca am luat legatura cu ei in timp ce se aflau la bordul navei. Au drum lung de strabatut si de durata de stat cuminti pe vapor. Miscare la rotor!

Dupa ce reusim sa ne desteptam, ne pregatim de plaja. Ajungem la palma de nisip, ne crediteaza nerambursabil natura cu un spatiu pe domeniul ei, inca o zi.

Se aglomereaza. Ghertoii sunt prezenti si aici, nu numai in Neptun, Sinaia, Vama Veche, Costinesti, Predeal... Inca o data realizez: mitocanii si marlanii, impreuna cu femeile lor minunate, sunt omniprezenti. Cred ca au venit ieri cu pasagerul. Locul a inceput sa colcaie de burtosi cheliosi, stiti la care ma refer, cu neveste urate si grase. Nimic interesant. Nu ne intereseaza. Ii ignoram si profitam de soare si de mare. Doar m-a iritam putin situatia de "cearceaf la cearceaf" intalnita in statiunile cu staif, stiti voi.

Si lume inca vine. Am pofta de mici! Sta-mi-ar in gat. Ma uit spre drumul de acces si arata de zici ca s-a spart teava de oameni - turisti. "Trocariciul" (nK: tractor care trage doua remorci pentru a transporta oameni din centrul comunei pana la plaja contra a 15 mii lei) tocmai a mai adus un transport de piei albe cu dorinta de bronzare.

Dupa cum spuneam, astept masa de pranz, am pofta de mici. Singurul capriciu, daca pot afirma prostia asta, pentru care este bun Complexul Delfinul. Satenii spun ca acest Complex apartine unui "destoinic" om de afaceri care a profitat de saracia din comuna, dupa ce in prealabil a pus pe butuci Petromidia. Mama lor de hoti imputiti. Fara nume. Toti!

Imi vine greu sa cred ca s-a porcait si acest punct de pe harta lumii. Au inceput si aici distrugerea unui mister. Numai noi, prin noi, cu voi, putem ocroti un Paradis al oamenilor, animalelor si plantelor. Este un Paradis al simplitatii. Ma duc sa fac o baie pentru ca trebuie sa ma racoresc si altfel m-as enerva pentru ca detest oportunistii avizi de castig.

Soarele de pranz l-am fentat putin stand la umbra stufului de la Complexul Delfinul. Locul nu este urat, nimic de zis, mancarea este chiar peste asteptari, preturile nu sunt exagerate, doar cazarea este cam piperata. E ora 13:00, dar lume nu este foarte multa aici, semn ca inca se prefera pensiunea completa la localnici. E un lucru bun.

M-am saturat de mici si m-am racorit cu un gin tonic rece, cu multa gheata. Sub umbrarul imens de stuf si lemn e racoare si bine. La un moment dat, motivat de muzica ce se aude in boxe, gandul imi zboara spre Vama. Mai avem doua zile si vom ajunge acolo. Curiozitate de fiecare an pentru ca am declarat ca nu imi mai place. Imi pare rau! Voi merge an de an cateva zile in Vama Veche, dar doar pentru amintiri.

Ne intoarcem pe plaja. E un gen de furtuna de nisip. Dupa cateva minute am dintii plin de cioburi de scoici. Toata lumea de pe plaja e zgribulita si se apara de dinamica aleatoare a particulelor de nisip duse de nisip. Umbrela de soare mai are foarte putin si decoleaza, desi e foare bine ancorata.

Dupa ce am indurat suficient schingiuirea nisipului pe pielea arsa de soare, ne ridicam si plecam. Gata! Ne-a ajuns pentru azi. Spre seara, la Apus, vrem sa iesim sa ne plimbam.

Ajungem acasa. Caldura mare si vantul de peste zi ne-au rapus. Cadem secerati intr-un somn adanc. O oboseala si o toropeala rara. Am prins un somn, nu peste, de cateva ore. Apusul de Soare nu ne-a asteptat, macar ne-am odihnit.


Ziua 7    12 august 2005

Dupa mult, mult somn reconfortant, ne trezim cu putere de... lene. Azi se anunta o zi grea de plaja. Intinsi la soare, contempland valurile marii cu aroma demi-dulce. Ajungem la fasia de demarcatie uscat - mare destul de repede. Pe cer e o pacla subtire de nori care incearca sa atenueze sulitele UV ale Soarelui.

Multimile de oameni au inceput sa ajunga la plaja. Vine si 'Trocariciul' cu ale sale doua remorci, pline ochi. Fluxul de oameni ia cu asalt palma de nisip. Apoi totul se linisteste. Se mai aud vocile celor de pe plaja, povestind si razand, si valurile marii. Atat doar.

Trupurile se intind aliniate la soare. Este o zi linistita, speram sa nu ploua, sa nu fie linistea dinaintea furtunii. Cerul este acoperit de o perdea fina de nori.

Daca este sa imi placa ceva aici, la Sfantu Gheorghe, pe plaja la Marea Neagra din Sfantu Gheorghe, este linistea, in mod special. Posibil din cauza asemanarii cu Vama Veche de demult, dar in contrast cu cea de acum. Iar ma apuca dorul de Vama... Vama Veche. De ce trebuia stricat un loc frumos?! Nici o problema, dragi investitori, Gura Portita va asteapta, comuna Sfantu Gheorghe e nerabdatoare... Veniti! Luati! Si plecati dracu' acolo unde sunteti doriti! Nu e pacat, dupa ce ati furat pana acum, sa nu veniti si sa spalati banii in turism, in apa marii. Mizez pe maxim 3, trei, ani. Suntem in 2005! Apoi se va vedea transformarea din asezarea predominata de lipoveni pescari in... nu mai conteaza. Farmecul se va voala! Din spatele norilor apare soarele. Arde! Arde-v-ar focul, nemernicilor!

Este ultima zi plina aici. Maine, la aceeasi ora, vom inainta incet, impotriva curentului, pe Dunare, spre Tulcea.

Speram ca si voi veti ajunge aici, in Delta, si sa va bucurati pentru cateva zile de un peisaj sublim, o fauna deosebita si o liniste, daca imi permiteti, linistitoare. Dar, speranta este doar o iluzie.

La pranz, ne adapostim de sarja de UV sub filtrul acoperisului gazdei noastre. Casa este racoroasa. Pepenele rosu si dulce, aproximativ rece, ne racoreste pe interior si ne indeamna sa iesim dupa-amiaza la plaja. Ultima.

Drumul spre nisip il abatem pe malul Dunarii. Lumina are un mod superb de a valoriza imaginile barcilor prinse la mal. Surprind instantanee pe card, cat de multe pot. Nu am timp sa le sortez acum. Placerea cea mare va fi acasa, in Bucuresti, sa vad si sa revad amintirile digitale.

Facem proviziile pentru drumul lung spre Capitala. Sincer, simt ca nu am nici un chef sa ma intorc in tumultul acela nesuferit. E bine ca stam doar o noapte si plecam. La mare, cu cortul.

Dimineata e vaporul de Tulcea, cursa clasica, Pasagerul. Apoi trenul. In total, facem 12 ore pe drum. Mizilic. Acesta este dezavantajul Deltei Dunarii. Sacrifici aproape doua zile pe drum. Dar merita! Ramai impresionat.

Voi pleca maine din Sfantu Gheorghe cu peste 1500 de fotografii, mai bune sau mai rele, iar sortate si triate, trecute prin sita, ma voi bucura de vreo cateva sute reusite. Macar amintiri de vacanta, daca nu fotografii de portofoliu.

Cred ca merita sa vii in Delta si sa stai tot timpul verii. Si daca ai noroc, precum noi, de vreme buna, poti fi sigur ca ai avut o vacanta mult mai frumoasa decat una petrecuta in Grecia sau in Turcia.

Voi incheia aici acest Jurnal de Delta pentru ca maine vom petrece tot timpul pe drumul spre casa. As mai fi vrut o zi in Sfantu Gheorghe, dar ne incanta doar gandul ca duminica plecam spre Vama. Sunt curios ce vom mai gasi si acolo.


Ziua 8    13 august 2005  (completare pe drum)

Vaporul trebuie sa plece la 7:00 de la ponton spre Tulcea. La 5:30 deja era coada imensa pe debarcader. La 6:00 nu mai erau locuri pe nava rapida, ramasa de ieri ca suplimentare. La 7:00 am plecat. Am ajuns pe la 10:30 in Tulcea si ne-am asezat la coada la bilete pentru tren. Am facut cu schimbul pastrarea randului, deoarece casa de bilete incepea vanzarea la 12:30... Porcarie!

Drumul spre Bucuresti l-am dormit, mai toti din tren, pe rand.




Nota:
Fotografiile ce insotesc aceste impresii de vacanta din Delta Dunarii, la Sfantu Gheorghe, sunt realizate in ordine cronologica. Sper sa imi transmiti parerea ta, atat despre acest articol, cat si despre Delta Dunarii.

din citate celebre:
Omul care nu mai are nimic de pierdut este cel mai greu de invins. - Goethe